Targul International de Vinuri GoodWine – noiembrie 2011

Cea de-a sasea editie a Targului International de Vinuri GoodWine va avea loc intre 18 si 20 noiembrie 2011, la World Trade Plaza, Hotel Pullman din Bucuresti.

Trio-ul de parteneri de exceptie ai editiei din noiembrie a Targului de Vinuri Goodwine este format din Cotnari (Partener Oficial), Vigna (Partener Strategic) si Jidvei (Partener Principal).

Cotnari va prezenta in cadrul Goodwine gamele traditionale, vinuri albe romanesti: Francusa, Feteasca Alba, Grasa de Cotnari, Tamaioasa Romaneasca.

Iubitorii de vin vor putea degusta in premiera la Goodwine vinurile produse de compania Vigna sub brandul “Petro Vaselo”, brand care poarta acelasi nume cu localitatea timiseana unde se afla cele 42 de hectare de vie plantate pana in acest moment. In cadrul Targului de Vinuri Goodwine, Vigna va lansa doua vinuri: Otarnita 2009 si Ovas 2009. Otarnita 2009 este un Pinot Noir produs in serie limitata, de 1580 sticle. Vinul este fermentat malolactic si maturat timp de 10 luni in butoaie de stejar. Ovas 2009 este un cupaj de Merlot si Cabernet Sauvignon, produs de asemenea in editie limitata de 9403 sticle.

Jidvei va prezenta la Goodwine urmatoarele game: Gama Clasic (Feteasca Regala), Gama Premiat (Sauvignon Blanc), Gama Grigorescu (Dry Muscat, Gewurztraminer, Pinot Gris), Gama Nec Plus Ultra (Sauvignon Blanc), Gama Tezaur (Sauvignon Blanc si Feteasca Regala), Vinuri spumante: Romantine – extra brut, Jidvei Extra Dry.

Printre expozantii editiei din noiembrie se numara: Crama Oprisor, Vinarte, SERVE, Cramele Rotenberg, Senator Wine, WineRo, Crama Girboiu, Domeniile Samburesti, Vie Vin Vanju Mare, Alcovin, Speed Husi, Budureasca, Vinexpert, Heinrig Distribution, Wine Distribution (Franta), Herti-M (Bulgaria), Michel Torino (Vinuri Argentina), Edoardo Miroglio (Bulgaria), Tenuta Carreta (Italia), Asociatia Micilor Producatori din Republica Moldova (Et Cetera, F’autor, Mezalimpe, Equinox, Galusca Boutique, Crescendo, Vinaria Tiganca), Domeniile Anastasia, Garling Production, Asociatia Producatorilor din Dragasani (Agricola Stirbey, Avincis, Via Sandu) Cricova Romania, Ambasada Chile, Fusion Technique (ustensile bucatarie Kyocera-Japonia), Itu Refrigeration (vitrine frigorice), Bristot (brand premium de cafea), GoodFood.

De la aceasta editie GoodWine nu vor lipsi show-urile gastronomice sustinute de scoli de bucatari si maestri bucatari renumiti si nici degustarile si lansarile de vin, iar pentru impatimitii vinului se afla in pregatire un Master Class ce va fi sustinut de un Master of Wine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *