Festivalul ProVino – Iasi

Joi, 3 noiembrie, a avut loc deschiderea oficiala a festivalului Provino, in prezenta a peste 300 de invitati, oficialitati, doctori in horticultura, oenologi, ingineri si tehnicieni horticoli, manageri de restaurante, hoteluri, pensiuni din judetele Suceava, Neamt, Bacau, Botosani, Vaslui si Iasi, si reprezentanti mass-media.

PROVINO reprezinta un eveniment al Vinului, o Scoala a Vinului innobilata de arta si propune publicului sau seri de socializare intr-un cadru rafinat, cu muzica buna si o expozitie de arta, lansari si degustari de vin, cursuri de introducere in lumea vinului, si show-uri gastronomice live. In festival va fi prezentata in premiera cea mai mare sticla de vin si cea mai mare sticla de sampanie din tara, de 18 litri, respectiv 15 litri, iar somelieri invitati din Bucuresti si Cluj vor organiza demonstratii si isi propun sa stabileasca un record national de sabraj, cu 27 – 30 de sticle de sampanie sabrate intr-un minut de catre un somelier.

PROVINO reuneste organizatii si asociatii reprezentative pentru lumea vinului din Romania, care isi aduc concursul la organizarea primei editii a festivalului: Patronatul National al Viei si Vinului, Asociatia Degustatorilor Autorizati din Romania, Organizatia Somelierilor din Romania 2011 si specialisti din intreaga tara care s-au format la Universitatea de Veterinara „Ion Ionescu de la Brad” din Iasi, institutie sub patronajul careia se desfasoara evenimentul.

Presedinte Onorific al Festivalului PROVINO – Vin, Arta, Gastronomie este Prof. Univ. Dr. Valeriu V. Cotea, Presedinte al PNVV si Prorector al USAMV Iasi. Reprezentanti ai Consulatului Romania al Ordinului Cavalerilor Vinului European au participat la deschiderea festivalului, delegatia fiind condusa de Proconsul II. Eques de Vino Bogdan Gilculescu.

Iubitorii de vin se pot inscrie la cursurile „Scolii Vinului” (vineri si sambata) coordonate de Marian Timofti, presedintele Organizatiei Somelierilor din Romania 2011, si Dan Boboc, presedintele Asociatiei Degustatorilor Autorizati din Romania, si pot participa la sesiunile de degustari de vin „Wine & Gastronomy”, unde vor degusta urmatoarele vinuri: Francusa Selectie, Grasa 2005 si Feteasca Alba Demisec de la Cotnari; Fume si Cabernet Sauvignon de la Budureasca; La Cetate Shiraz si Dragaica Rosie de la Crama Oprisor; Zghihara, Feteasca Regala si Aligote de la Crama Averesti, Husi; Castel Starmina Merlot de la Vinarte, si Trei Hectare Sable Noble Alb, Rose si Rosu de la Murfatlar.

La Festivalul PROVINO Crama Averesti, Husi, lanseaza pe piata colectia sa proaspata de vinuri albe, naturale de la un capat la altul, denumita Locurile: 6 vinuri alese – Zghihara – Povestesti, Feteasca Regala (sec) – Cinstesti, Feteasca Regala (demidulce) – Daruiesti, Feteasca Regala (demisec) – Muncesti, Aligote – Indraznesti, Cuvee – Dragostesti. Domeniile Nicoresti lanseaza „Babeasca Neagra de Nicoresti”, un vin sec reprezentativ pentru podgoria Nicoresti.

Zghihara, vinul crescut pe langa Husi, cunoscut a fi cel mai acid vin al neamului romanesc, va fi lansata in cadrul serilor „Art, Wine & Gastronomy”. Bucium prezinta Feteasca Alba 1986, Feteasca Alba 1994 si Aligote 1986, Vinarte va delecta publicul cu un Merlot, iar Cotnari aduce in atentie Francusa Selectie, Blanc Selectie si Grasa 2000.

Amfitrioni ai serilor speciale PROVINO vor fi Adrian & Catalin Paduraru iar invitatii vor asista la show-uri gastronomice live, sustinute in premiera la Iasi de maestrii bucatari cu care se mandreste Bucurestiul culinar, Florin Dumitrescu (duminica) si Dan Boerescu (sambata), si bucatarii sefi ieseni Adrian Lucian Sipoteanu si Catalin Zamfir (vineri).

Cotnari, Murfatlar, Agroindustriala Bucium, Budureasca, Crama Oprisor, Crama Basilescu, Vinarte, Domeniile Nicoresti, Domeniile Samburesti, Crama Averesti, Husi, Crama Gramma, Lozawine, Banemi si Bibendum va asteapta la PROVINO!

Companii din tara si din strainatate prezinta la PROVINO solutii complete pentru crame, utilaje, echipamente, sisteme si accesorii pentru podgorii si crame, dar si tratamente cu grad minim de toxicitate pentru culturile de vita de vie, decantoare, carafe, pahare realizate manual si sticle decorative.

In continuare va prezentam poze realizate in prima zi a festivalului ProVino:

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *