De unde luam vinul ?

Incerc printr-o scurta prezentare sa va indrum in a stabili cele mai bune metode de cumparare, care astfel  se potrivesc mai bine exigentelor dumneavoastra. Sigur ca cumpararea vinului reprezinta o provocare pentru cei care isi aroga aceasta indeletnicire, si cum in mare parte aceasta o face barbatul vom incerca in mare parte sa ne adresam acestui “personaj”. Si, desigur personajul trebuie sa aleaga dintr-o oferta nelimitata. Sunt oarecum bulversati nu numai incepatorii, ci si cei care au deja stabilite  cateva  principii si desigur afinitati legate de soiuri si podgorii. In aceasta analiza nu vom aborda achizitionarea vinului varsat (la canistra, damigeana, butoi de plastic, PET) si care se refera la vinurile de masa, ci vom lua in discutie achizitionarea de vinuri la sticla.

Vom stabili pe cat posibil un necesar de vin, dar nu din punct de vedere cantitativ ci mai degraba analizand cu aproximatie meniurile care vor fi abordate in laborator (bucatarie) de catre consoarta.Asa vom avea un  asa zis necesar. Din experienta trebuie sa avem in dotare: un vin alb proaspat, tanar poate fi si traditional romanesc, un vin alb mai performant, sa zicem un sauvignon blanc sau chardonnay, Riesling Italian; un Rose care-i bun la toate; rosu care poate fi Merlot, Cabernet Sauvignon sau chiar traditional romanesc: Feteasca Neagra, Negru de Dragasani, Novac etc.

Functie de stocurile de care avem nevoie precum si de capacitatea de depozitare in conditii de temperatura  normal  putem face achizitiile din:

A. Cramele producatorilor

O vizita la crama este indiscutabil o experienta placuta si instructiva, pentru ca permite sa venim in contact direct si sa respiram pur si simplu atmosfera caracteristica. Este bine sa incercam o pregatire inainte de a merge, in sensul in care sa stim cam ce sortimente vom gasi, ce soiuri se cultiva in zona. Ar fi bine daca am avea posibilitatea unei degustari pentru a incerca cat de cat sa cunoastem cate ceva din tipicitatea zonei.

B. Distributia prin supermarketuri si alte magazine de marfuri alimentare

O mare pare parte din achizitiile de vin se fac din aceste magazine. Oferta este mare si desigur difera de la magazine la magazine, functie de relatiile comerciale stabilite de producatori. Trebuie sa intelegem ca se gasesc aici o mare  diversitate , adica de la foarte proaste pana la bune.

Esential este sa incercam sa ne strecuram  si  sa venim acasa cu ceea ce este bun. Desigur ca este nevoie de minime cunostiinte, dar deviza este clara: NU CUMPARATI VINURI IEFTINE  NU CUMPARATI PROMOTII gen 4 + 1 gratis sau etc. Sa incercati sa faceti unele calcule(vezi articolul din 10 aprilie.

C. Achizitionarea de la magazine specializate VINOTECA si wine-baruri.

Sunt modalitati moderne de a cumpara noutati, de a cunoaste unele  podgorii care au posibilitatea astfel sa scoata pe piata vinuri deosebite in serii mici. Pe langa competenta personalului, vinoteca asigura  o activitate deosebita, si anume o conservare “ca la carte”, adica pastrarea lor la temperaturi indicate. Chiar daca are si produse mai ieftine, acestea sunt purtatoare de adaosuri incomparabil mai mici decat la supermarketuri care cu toata trambitata “preturi mici, foarte mici“ de fapt sunt o modalitate moderna de umflare a preturilor, de stabilire a unor cotatii care nu corespunde realitatii. Si as avea foarte multe exemple sa va dau, dar…va las pe voi sa mergeti si sa faceti comparatie. Veti constata ca de la VINOTECA  o sa cumparati mai ieftin si mai bun. Modernele Wine baruri aparute in ultimul timp si pe la noi sunt o modalitate de mijloc intre un bar si o vinoteca unde se poat degusta pe banii tai cele mai bune vinuri la pahar, insotite la cerere de aperitive apetisante. Si sa stiti ca acestea sunt foarte intalnite in tarile mari producatoare de vin: Franta, Spania, Italia. Speram ca si la noi printr-o noua abordare  sa putem lua cunostiinta cu vinuri deosebite, si astfel sa avem posibilitatea unei alegeri inteligente.

D. Achizitionarea prin internet

Sunt aparuti in ultima perioada o multitudine de producatori, comercianti, intermediari, vinoteci care dispun de un website propriu, oferind astfel o vanzari “la distanta”. Dar in general aceste societati asigura gamele de vinuri de inalta clasa sau a unor  podgorii foarte mici, pentru ca se presupune ca aceasta modalitate este mai accesibila:firmelor, vipurilor si unor consumatori avizati care nu au gasit anumite sortimente in raza lor de activitate.

E. Achizitionarea la licitatii

Este accesibila unei anumite clientele, si in special celei care doreste sa conserve in continuare ceea ce cumpara.

F. Procurarea de la targuri,expozitii tematice sau prin enoturism.

Este foarte instructiv de a participa la acest gen de expozitii, in afara ca venim in contact cu cramele sau noutatile sortimentale, incercam sa aflam la fata locului clasificari si evaluari ale echipelor de degustatori .

Dar desigur ca am abordat o tema foarte complexa si sper ca in curand sa incercam o detaliere a lor.

Pentru astazi vom degusta ceva , mai special o SARBA, desigur sec din gama LIVIA sau mai pe scurt de la GARBOIU.

Creatie relativ recenta (1972) a Statiunii de Cercetare de la Odobesti, soiul Sarba a fost considerat de la inceput ca soi semiaromat, mai ales daca tinem seama ca este o incrucisare de Tamaioasa Romaneasca si Riesling Italian. Are o aroma destul de intensa, sugerand mirosul de trandafir. Sec, 12,5 % si va sfatuiesc sa-l beti rece, altfel nu are nici un farmec.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *