Ceremonia de Acreditare a noilor membri in Legatul Iasi

Legatul Iasi a avut placerea sa organizeze pe 16 august 2013 Ceremonia de Acreditare a noilor membri. La eveniment au participat reprezentanti ai Legatelor Bucuresti, Pitesti si Constanta, iar oaspetele de onoare a fost Ambasadorul Ordinul European al Cavalerilor Vinului, domnul Josef Jenei.

Inceputul ceremoniei a constat in defilarea membrilor ordinului pe strada Stefan cel Mare pana in fata Primariei Iasi. Aici, in sala de consiliu, a avut loc Ceremonia, cu discursuri, cu investirea noilor membri si urcarea in rang a celor care si-au dovedit implicarea si devotamentul pentru Ordinul European al Cavalerilor Vinului.

Ordinul European al Cavalerilor Vinului (ORDO EQUESTRIS VINI EUROPAE) este o institutie de drept privat, care a fost infiintata in anul 1273, in regiunea Eisenstadt din Austria, cu scopul de a promova valorile fundamentale ale Europei, pacea, prietenia si libertatea, axandu-se pe latura culturala a vinului.

Ordinului European al Cavalerilor Vinului isi are radacinile in traditiile ordinelor cavaleresti ale Evului Mediu, in special in cea a Ordinului Sf. Gheorghe, de aici izvorand si recunoasterea istorica, sociala si culturala a acestei asociatii. Ordinul Cavalerilor Vinului este o asociatie de elita, al carei scop consta in omagierea si propagarea cunoasterii vinului nobil, a culturii vinului si a cercetarii stiintifice legate de cultura vinului. Conceptul de baza al Ordinului Cavalerilor Vinului este : Abia dupa ce invingi invidia si te implici pentru altii, vei fi un adevarat prieten cavaler.

Ceremonia de acreditare a noilor membri din Legatul Iasi in presa:

http://www1.digi24.ro/Stiri/Regional/Digi24+Iasi/Stiri/Cavalerii+Vinului+s-au+reunit+la+Iasi

http://www.bzi.ro/cavalerii-vinului-au-defilat-astazi-pe-stefan-cel-mare-foto-video-383729

http://iasitvlife.ro/index.php/categorii/2012-10-10-07-31-03/item/7888

Eveniment deosebit: Infiintarea Scaunului Cavaleresc Galati

Pe 23 februarie 2013 un eveniment deosebit, prevazut de altfel in calendarul Ordinului European al Cavalerilor Vinului – Consulatul Romania (www.oeve.ro), a  avut loc la Galati, in organizarea Legatului Constanta. Infiintarea Scaunului Cavaleresc Galati aduce cu sine membri noi precum si  posibilitatea desfasurarii unor activitati care respecta principiile de baza ale ordinului nostru, care in principal se bazeaza pe pastrarea traditiilor culturale in domeniul vinului. La acest deosebit eveniment au participat  oficialitatile OEVE :  Legat 1 Marius Farmazon, Legat 2 Bogdan Ghilculescu, Cancelar Liviu Stancu, Maresal Paul Stoicescu precum si din partea Legatului Bucuresti – Catalin Paduraru, Legatului Iasi – Anghel Mihai Petre, Legatului Pitesti – Marcello Battaglia si desigur Legatul Constanta Stefan Gogota.

Din partea Legatului Iasi au participat Consiliarius de Vino Neculai Amihaesei si Consiliarius de Vino Mihai Cojocariu, viitori organizatori ai Scaunului Cavaleresc Tg.Neamt, actiune ce se va desfasura pe 27 iulie 2013.

Ceremonia de la Galati, binecuvantata de o scurta si marunta ploaie a inceput cu obisnuita procesiune cavalereasca in mars precedata de fanfara din parcul Eminescu din Galati continuand apoi cu ceremonia din foaierul Teatrului Dramatic ,,Fani Tardini” din Galati si apoi cina festiva la restaurantul Monarch din strada Domneasca nr. 70.

IMG_2467 IMG_2468 IMG_2469 IMG_2470

O vizita la Crama Branesti

Acum cateva zile sunt invitat de colegul nostru “cavaler al vinului” din Chisinau Alexandru Sapojnic de a participa la a doua Intalnire-eveniment al noului Legat Chisinau al Ordinului Cavalerilor Vinului, care va avea loc la Pivnitele Branesti.

 

Imi invit colegii din Legatul Iasi sa fie alaturi de mine la acest deosebit eveniment. Cazarea se face la Hotelul VILA VERDE deosebit amenajat, foarte ingrijit, deosebit de primitor si unde serviciile sunt excelente iar preturile sunt normale. Apoi cu un mic autocar ne indreptam spre nordul Chisinaului, calea Orheiului, mai precis Branesti.

 

 

Trecem pe langa Complexul de Instruire al Moldtelecomului , acolo unde prin iulie 1991 am  avut sansa sa ajung. Emotie,amintire…dar ajungem la Pivnite. Beciurile sunt situate intr-o zona frumoasa de padure in coasta Orheiului Vechi. Pivnitele se intind pe o distanta de 58 km, la o adancime de peste 50 metri si cu o suprafata de intindere de circa 75 hectare.

 

Suntem purtati pe galerii, inaintam….coboram de fapt in adancuri la vreo 50 metri. Vedem: butoaie, cisterne, tevi transparente prin care trece…vinul. Ajungem la o linie ce imbutelia si eticheta vinul spumant. Lucratorii ambalau apoi sticlele in cutii cu o destinatie precisa: Bielorusia, Ucraina, Rusia, China. Apoi cunoastem una din cele doua  Sali de degustatie, si care se afla aici in adancuri. Are o arhitectura impresionanta, adevarate lucrari in metal si lemn care reproduc imagini legate de cultivarea vitei de vie si de producerea vinului. Se pot face la cerere degustari, si unde in afara placerii de a degusta din minunatele sortimente de vinuri albe si rosii, ai posibilitatea de a servii din adevarate bucate traditionale: zeama de Branesti, placintele, micii de Branesti, tocana de iepure etc.

Galerii, scari, cisterne, linii de imbuteliere, sala de prezentare dupa care incepem sa urcam spre sediul administrativ. Aici avem posibilitatea cunoasterii sortimentelor aflate in fabricatie. Ghid este colegul nostru in Ordinul Cavalerilor si Director al acestui deosebit Complex Viticol-Vasile Dulgher.

 

Ajungem in sfarsit la cealalalta Sala de Degustatie, amenajata…cu de toate si aflata ”la suprafata”. Dionysos vegheaza la noi dar mai ales la cele 4 metrese ale sale, asa ca noi suntem oarecum multumiti si linistiti. Putem trece la…munca.

 

Si incepe munca de documentare si analiza a peste 25 de sortimente de vinuri albe noi sau mai vechi, vinuri spumante, vinuri licoroase, vinuri rosii. O intreaga colectie prezentata cu un deosebit profesionalism de colegul nostru. Am avut pe parcursul a circa trei ore posibilitatea de a analiza, de a compara, de a degusta si a afla totodata cate ceva din micile secretele ale  locului.

  

Si va prezint unul din secretele lui Vasile Dulgher, si anume: vinul in pahar structurat pe mai multe culori. A fost o experienta inedita pentru noi toti.

 

Multumim gazdei si promitem ca MAI VENIM.

 

 

Crama Weingut Weninger

In seara zilei de 19 octombrie in jurul orelor 18 domnul Ambasador Josef Jenei face o mare surpriza venind cu un autocar pentru a merge  astfel la anuntata vizita-excursie-degustare la un coleg “cavaler” din imediata apropiere Horitschon (Austria). Dupa cativa kilometri trecem asa numita granita si ajungem in sfarsit bucurosi ca vom putea “accesa” liber bunatatile austriece…fie ele si bahice. Suntem intampinati de gazda noastra Franz Weninger, care intr-un spirit total german incepe cu inceputul: locul unde se face vinul, crama, pivnita si apoi spre sala de degustatie.

Franz Weninger este unul dintre acei producatori care fac vinurile tinand cont de  locatie, clima iar din 2006 are si certificare bio. Weingut Weninger functioneaza dupa principiul influentarii cat mai putin posibil a cresterii plantelor, astfel incat vita de vie sa isi poata gasi echilibrul natural. De atunci produce pentru a inchide natura: ulei din samburi de vita de vie, otet, agurida. Strugurii se recolteaza manual si apoi sunt sortati. In podgoriile de vita de vie 99 la suta sunt sortimente rosii ca Blaufränkisch, Zweigelt, Merlot, Cabernet Sauvignon,

Suprafata cultivata la Horitschon este de 28 de hectare (1 % alb si 99 % rosu), iar productia urca spre 140 000 sticle de vin.

Suprafata cultivata la Balf este de 22 hectare cu 10 % alb si 90 % rosu cu o productie de 70 000 de sticle. Soiurile de aici sunt Kékfrankos (Lemberger), Merlot, Syrah, Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Cabernet Franc, Fehérburgundi (Pinot Blanc).

Dupa vizitarea Cramei din Horitschon, Franz impreuna cu Josef Jenei fac prezentarile si apoi incep degustarile. Vinurile sunt deosebite, produse de acesti viticultori responsabili si sunt repede acceptate de catre cei peste 25 de invitati. Printre participantii la acest festin sunt: Marius Farmazon, Catalin Paduraru, Daniela Paduraru, Dan Silviu Boierescu, Alexandru Sapojnic, Spac Valentin, Paul Stoicescu, Mihai Cojocariu, Amihaesei Neculai, Anghel Mihai Petre, Grigorescu Iulian, Bogdan Ghilculescu, Stefan Gogota, Ghenadie Bobeica, Bogdan Ionescu, Marcello Battaglia, Dana  Stancu. Si pentru ca vinul sa  fie apreciat asa cum se cuvine, gazdele ne pun la dispozitie gustari adecvate. La final multumim gazdei noastre pentru primire, mai si cumparam cateva sticle de vin si de asemenea primim din partea gazdei cate o sticla de vin. Urcam apoi in autocar si urmam drumul spre Sopron cale de 10 km.

In aceasta renumira regiune a Austriei Burgenland sunt si alti producatori de top: Weingut Ernst Triebaumer, Weingut Josef Pockl, Weingut Umathum, Weingut Uwe Schiefer, Weingut Gesellmann, Weingut Gernot & Heike Heinrich, Weingut Juris,Weingut Prieler, Weingut Velich Apetlon, Weingut Weinlaubenhof Kracher.

 

 

 

 

 

Eveniment Stiftingsfest 2012

Pregatit din timp si intr-un elan mai mult patriotic, ma indrept incet dar sigur spre obiectivul propus, acela de a participa impreuna cu mai multi colegi la Festivalul Stiftingsfest de la Eisenstadt. Drumul trece bineinteles prin Romanica, asa ca trebuie sa am…rabdare pana dau in M 5 apoi M 0 si in sfarsit M 1 (sunt autostrazi, dar din acelea “bozgoresti”).

Cu rabdare ajung joi 18 octombrie 2012 la Sopron, o localitate interesanta de la granita cu Austria (de fapt o enclava  fosta austriaca). Aici suntem cazati la Hotel Panonia – Best Western din Sopron, o excelenta cladire veche din centrul orasului. Pana spre ora 19 se cam strang toti cei care au promis ca vor ajunge la acest eveniment, asa ca punem de o intalnire MARE a delegatiilor din Consulatele Romaniei si a Republicii Moldova, in apropiere la un local foarte interesant – steakhouse Papa Joe’s. Participa Marius Farmazon, Bogdan Ghilculescu, Paul Stoicescu, Bogdan Ionescu, Marcello Battaglia, Anghel Mihai Petre, Grigorescu Iulian, Cojocariu Mihai, Amihaesei Neculai, Catalin Paduraru, Daniela Paduraru, Dan Silviu Boierescu, Stefan Gogota, Ghenadie Bobeica, Sapojnic Alexandru, Spac Valentin. Se mananca bineinteles un steak si se bea un cupaj Papa Joe’s, dupa care punem la punct programul zilelor urmatoare.

A doua zi pe 19 octombrie este o zi libera, asa ca se fac grupuri pentru Viena, Pandorf, Eisenstadt sau chiar Sopron. Vizite interesante presarate cu inevitabilele cumparaturi mai mult sau mai putin “viticole”.

Seara in jurul orelor 18 domnul Ambasador Josef Jenei face o surpriza venind cu un autocar pentru a fi transportati la anuntata vizita-excursie-degustare la un coleg “cavaler” din imediata apropiere Franz Weninger, spre Horitschon. Ajungem in sfarsit bucurosi ca astfel vom putea “accesa” liber la bunatatile austriece…fie ele si bahice.

Suntem intampinati, bineinteles Josef Jenei si NOI, de gazda noastra Franz Weninger, care intr-un spirit total german incepe cu inceputul: locul unde se face vinul, crama, pivnita si apoi spre sala de degustatie (mai multe informatii tot aici , dar in alt articol).

Plecam spre Sopron pe la ora 23 si nu facem mai mult de 10 km. Suntem tacuti, dar multumiti: am mancat, am gustat “ceva”, am si cumparat, dar am primit si cadou.V inurile sunt deosebite, si colegul nostru este specializat pe vinuri rosii, ulei din samburi de struguri, otet din vin si “agurida”.

A doua zi dupa obisnuitul mic dejun, plecam fiecare cum poate spre Eisenstadt (cam 12 km). Aici avem ocazia cunoasterii si a vizitei orasului, acum capitala landului Austriei: BURGENLAND. In drum spre Catedrala unde va avea loc evenimentul si fata in fata cu Palatul Esterhazy se afla un neobisnuit loc de degustare de vinuri. Am “studiat” cale de 30 minute doua sortimente de vinuri deosebite un Pinot Noir si un cupaj alb (amanunte in alt articol). Ajungem in sfarsit  la Catedrala, unde avem parte de o  adevarata procesiune, coloane intregi de cavaleri din diferite tari sosesc pentru acest eveniment.

 

 

 

 

Intram in Catedrala, unde in prezenta Clerului si a mai marilor Senatului Ordinului Cavalerilor Vinului European are loc slujba urmata de INOBILAREA CAVALERILOR. Dupa acest emotionant eveniment plecam in coloana spre Esterhazyplatz, unde are loc o mica reprezentatie: cu salve de pusca, fluturarea drapelului, cantece ale fanfarei.

 

 

Apoi ne strecuram pe o strada pietonala Hauptstrabe cu mari magazine spre Hotelul-Restaurant Burgenlad unde are loc masa festiva si bineninteles degustarea de vinuri. Despartirea este mai grea, dar speram ca la anul sa ajungem din nou si sa avem parte  de un timp la fel de bun.

Intalnire EVENIMENT la Curtea de Arges

Vineri 14 septembrie 2012 municipiul Curtea de Arges a fost vizitat de catre Ordinul European al Cavalerilor Vinului.

Marius Farmazon, proconsulul Ordinului European al Cavalerilor Vinului din Romania a declarat: “Am venit la Curtea de Arges pentru a infiinta scaunul cavaleresc al Ordinului Cavalerilor Vinului European, organizatie culturala internationala, prezenta in 27 tari din Europa si, incepand din anul 2007, si in tara noastra. Suntem in plin proces de structurare a organizatiilor teritoriale. In Arges, la Pitesti, avem sediul Consulatului Romaniei si de asemenea  sediul legatului, avem Scaun Cavaleresc la Campulung si, iata, acum si la Curtea de Arges. In ceea ce priveste programul de astazi, vom pleca intr-o defilare de la Biserica Domneasca pana la Primaria Curtea de Arges, unde va avea loc ceremonia de infiintare a Scaunului Cavaleresc Curtea de Arges si de acreditare a noilor nostri membri. Va fi o ceremonie, conform cutumelor ordinului, dupa care vom avea inca o procesiune si o seara inchinata noilor nostri colegi”.

In timpul defilarii de la Biserica Domneasca catre sediul Primariei Municipale, trecatorii s-au oprit din drumul lor pentru a-i admira pe Cavalerii Vinului, printre care l-am remarcat pe Catalin Paduraru, unul dintre realizatorii binecunoscutei emisiuni TV “Fratia vinului”;  Dan Silviu Boierescu “taticul Playboy” ; Alexandru Sapojnic Consulatul Moldovei si sef al Legatului Chisinau; Mihai Petre Anghel – sef al Legatul Iasi cunoscut critic de vin; Marcello Battaglia – sef al Legatul Pitesti; Stefan Gogota- sef al Legatul Constanta si chiar s-au bucurat de muzica Fanfarei Argesul care au antrenat astfel toti participantii.

Sursa

Proiectul “TERRA VALACHORUM”

“Terra Valachorum” este un proiect lansat de Consulatul Romania al Ordinului European al Cavalerilor Vinului, care are doua componente principale, ambele cu caracter oenologic.

In primul rand, “Terra Valachorum” reprezinta denumirea vinului conceput special pentru Consulatul Romania al OEVE. Primul vin “Terra Valachorum” a fost produs de DAVINO intr-o editie limitata de numai 420 sticle, si reprezinta un cupaj de Feteasca Neagra, Cabernet Sauvignon si Merlot, din recolta anului 2009 (anul infiintarii organizatiei). Editia inaugurala a fost lansata in cadrul Balului Cavalerilor Vinului din decembrie 2011 si a fost destinata exclusiv membrilor Ordinului. In fiecare an, Consulatul Romania al OEVE va prezenta vinul “Terra Valachorum”, urmatoarea editie fiind disponibila celor interesati incepand cu luna decembrie 2012.

Din comercializarea vinului “Terra Valachorum” vor fi finantate anual burse destinate tinerilor specialisti oenologi, in acest fel Consulatul Romania intelegand sa se implice in sprijinirea industriei viti-vinicole romaneasti, aceasta reprezentand cea de-a doua componenta a Proiectului “Terra Valachorum”.

Atat selectia vinului “Terra Valachorum” cat si selectia tinerilor specialisti care vor beneficia de bursele “Terra Valachorum”, se vor realiza de catre Comisia stiintifica care va functiona in cadrul Consulatului Romania al OEVE si care va cuprinde nume sonore din industria viti-vinicola romaneasca : Prof.Dr.Ing. Constantin Croitoru, Dr.Chim. Elena Heroiu, Ing.Dorin Heroiu, Criticul de vin Catalin Paduraru.

Deci,

Atentie amatori de vinuri bune !

Atentie colectionari !

Atentie studenti oenologi !

Acest vin poate fi comandat la office@vinpremium.ro  cu un pret de 130 lei/sticla.

Atentie editie limitata.

Eveniment Constanta

Pe 3 august Cavalerii Vinului din Legatul Iasi impreuna cu Legatul Pitesti si Legatul Bucuresti din Consulatul Romaniei au mers la Constanta pentru a participa la Infiintarea Legatului Constanta al Ordinului European al Cavalerilor Vinului din Romania. La acest deosebit eveniment fratesc au fost primiti 12 cavaleri prilej de a continua peste veac traditiile culturale in domeniul vinului pe aceste plaiuri incarcate de istorie.

In prezenta Domnului Ambasador al Ordinului, Josef Jenei, a membrilor Consulatului Romania Proconsul 1 Marius Farmazon, Proconsul 2 Bogdan Ghilculescu, Judex de Vino Anghel Mihai Petre Legatul Iasi, Consiliarius de Vino Marcello Battaglia Legatul Pitesti si Consiliarius de Vino Stefan Gogota s-a reusit organizarea deosebita a Legatului Constanta. Cu aceasta ocazie a avut loc si Adunarea Forumului Consular .

Se transmit felicitari tuturor celor implicati in organizarea (exemplara) a Ceremoniei de infiintare a Legatului Constanta, in special Cons.Stefan Gogota si Cons.Paul Stoicescu.